Clear Clear
Spitalul de Recuperare Borsa
Text Mic Text Mediu Text Mare   Imprimare Text   Sitemap
Clear
Clear
Publicat in 13.10.2015
Concurs pentru ocuparea functiei de Manager

Concurs pentru ocuparea functiei de Manager

Consiliul de Administratie al Spitalului de Recuperare Borsa organizeaza concurs pentru ocuparea functiei de manager sageatapersoana fizica, la data de 30 octombrie 2010, ora 10:00. Concursul va avea loc la sediul Spitalului de Recuperare Borsa, str.Floare de Colt nr.1, in sala de sedinte a unitatii.

Concursul va consta in: proba scrisa, sustinerea proiectului de management si interviu de selectie.

La concurs se pot inscrie candidatii care indeplinesc, cumulativ, urmatoarele criterii:
a) sunt absolventi de invatamant universitar de lunga durata cu diploma de licenta sau echivalenta;
b) sunt absolventi ai unui curs de perfectionare in management sau management sanitar
agreat de Ministerul Sanatatii si stabilit prin ordin al ministrului sanatatii sau a unui masterat
ori doctorat in management sanitar, economic, administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
c) au cel putin 2 ani vechime in posturi prevazute cu studii universitare de lunga durata, conform legii;
d) nu sunt condamnati penal sau in curs de urmarire penala;
e) sunt apti din punct de vedere medical (fizic si neuropsihic)
f) nu au varsta de pensionare, conform legii.
g) nu au colaborat cu Securitatea inainte de anul 1989.

Dosarele de inscriere se depun la secretariatul comisiei de concurs (secretariatul unitatii), pana in 23 octombrie 2010, ora 12:00;

Dosarul de inscriere trebuie sa contina urmatoarele documente:
a) cerere de inscriere;
b) copia actului de identitate;
c) copia legalizata a diplomei de licenta sau echivalente;
d) copia legalizata a certificatului de absolvire a cursului de perfectionare in management sau management sanitar, agreat de Ministerul Sanatatii si stabilit prin ordin al ministrului sanatatii sau a unui masterat ori doctorat in management sanitar, economic, administrativ organizat intr-o institutie de invatamant superior acreditata, potrivit legii;
e) curriculum vitae;
f) copii ale diplomelor de studii si alte acte ce atesta efectuarea unor specializari, competente/atestate in domeniul managementului sanitar;
g) adeverinta care atesta vechimea in posturi cu studii universitare de lunga durata sau copie de pe carnetul de munca, certificata "in conformitate cu originalul" de catre conducerea unitatii;
h) cazierul judiciar;
i) adeverinta din care rezulta ca este apt medical, fizic si neuropsihic;
j) declaratie pe propria raspundere privind necolaborarea cu Securitatea inainte de anul 1989;
k) declaratie pe propria raspundere ca nu este urmarit penal si nu are cunostinta ca a fost inceputa urmarirea penala  asupra sa;  
l) copie legalizata a actelor (certificate de casatorie, etc.) prin care si-a schimbat numele, daca este cazul;
m) proiectul de management realizat de candidat;
n)  chitanta de plata a taxei de participare la concurs, in valoare de 800 lei  


METODOLOGIA DE CONCURS, BIBLIOGRAFIA, TEMELE -CADRU SI GRILA DE PUNCTARE PENTRU PROIECTUL DE MANAGEMENT

Concursul se organizeaza si se desfasoara in conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sanatatii nr.1.082/30 iulie 2010 privind ocuparea functiei de manager persoana fizica din spitale publice.
  
Comisia de concurs, in termen de 3 zile de la data finalizarii inscrierilor,studiaza dosarele depuse si stabileste pentru fiecare candidat rezultatul, prin inscrierea mentiunii "Admis" sau "Respins".
Rezultatul studierii dosarelor de inscriere se afiseaza la usa sediului institutiei.
Candidatii au dreptul sa conteste acest rezultat in termen de 24 de ore de la data afisarii rezultatelor. Contestatiile se solutioneaza de comisia de solutionare a contestatiilor, in termen  de 48 de ore de la data expirarii termenului de depunere a acestora.
Concursul este continuat numai de catre candidatii al caror dosar a fost declarat "admis".


Bibliografia pentru concursul organizat in vederea ocuparii functiei de manager din cadrul Spitalului de Recuperare Borsa


A. Din domeniul legislatiei
1. Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatii, cu modificarile si completarile ulterioare;
2. Legea finantelor publice nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
3. Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
4. Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, cu modificarile si completarile ulterioare;
5. Legea nr. 53/2003sageataCodul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare;
6. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea  contractelor
de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii, cu modificarile si completarile ulterioare; Hotararea Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achizitie publica din O.U.G. nr 34/2006 cu modificarile si completarile ulterioare;
7. Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice si Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar;
8. Hotararea Guvernului nr.497/2010 privind aprobarea Regulamentului de organizare si desfasurare a concursului si a examenului pentru ocuparea posturilor vacante si temporar vacante, precum si stabilirea criteriilor de evaluare a performantelor profesionale individuale la promovare prin examen a personalului contractual din sistemul sanitar;
9. Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 467/2010 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea si promovarea in functii, grade si trepte profesionale in unitatile sanitare publice din sectorul sanitar;
10. Ordonanta Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern si controlul financiar sageatapreventiv, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
11. Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 1043/2010 privind elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli a spitalului public;
12. Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 1792/2002 pentru aprobarea normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata cheltuielilor institutiilor publice, precum si organizarea, evidenta si raportarea angajamentelor bugetare si legale;
13. Ordin al ministrului sanatatii publice si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr.265/408/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului sageatacadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pe anul 2010;
14. Legea nr.118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar;
15. Ordin al ministrului sanatatii nr. 547/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind acordarea sporurilor la salariile de baza, in conformitate cu prevederile notei din anexa II/2 la legea sageatacadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fondurile publice.
B. Din domeniul managementului
1. Niculescu O., Verboncu I. sageataFundamentele Managementului Organizational, Editura Tribuna Economica, 2001:
sageataCAPITOLUL 3sageataStrategia organizatiei;
sageataCAPITOLUL 4sageataSistemul managerial al organizatiei;
sageataCAPITOLUL 5sageataManagementul resurselor umane si motivarea.
2. Popa IsageataManagementul general, Editura ASE, 2005:
sageataCAPITOLUL 1sageataFundamentele teoretice ale managementului organizatiei;
sageataCAPITOLUL 5sageataReproiectarea sistemului de management;
sageataCAPITOLUL 6sageataCultura organizationala si leadership-ul
3. Scoala Natonala de Sanatate Publica si Management Sanitar sageataManagementul Spitalului, Editura Public H Press, 2006.
• Temele-cadru pentru proiectul de management in vederea ocuparii functiei de manager din cadrul Spitalului de Recuperare Borsa
1. Imbunatatirea structurii si organizarii spitalului
a) Analiza circuitelor functionale;
b) Analiza structurii pe sectii (clinice, paraclinice, administrative etc);
c) Evalurea relatiei dintre structurile spitalului si serviciile furnizate;
d) Dezvoltarea platoului tehnic pentru interventii diagnostice si terapeutice
e) Propuneri de imbunatatire a structurii si organizarii spitalului.
2. Schimbarea profilului unui spital cu performante nesatisfacatoare
a) Dezvoltarea unor servicii alternative sau complementare in cadrul spitalului(urgenta, spitalizare de zi, recuperare, reabilitare etc);
b) Transformarea intr-un centru multifunctional de tip ambulatoriu;
c) Transformarea intr-un centru medico-social;
d) Privatizarea unor sectii din cadrul spitalului.
3. Imbunatatirea managementului resurselor umane
a) Evaluarea incadrarii cu personal pe categorii;
b) Evaluarea relatiei dintre structura spitalului si incadrarea cu personal;
c) Evaluarea relatiei dintre serviciile furnizate si incadrarea cu personal;
d) Metode de crestere a performantei personalului;
e) Stimularea satisfactiei profesionale a personalului medical.
4. Evaluarea serviciilor de sanatate furnizate de spital
a) Analiza activitatii clinice a spitalului, pe tipuri de servicii furnizate;
b) Analiza fluxurilor de date clinice, pe tipuri de servicii furnizate (codificare,colectare, transmitere, validare);
c) Imbunatatirea capacitatii de raspuns a spitalului la nevoile bolnavilor;
d) Propuneri de imbunatatire a performantei spitalului pe baza analizei  activitatii clinice.
5. Analiza situatiei economice-financiare a spitalului
a) Analiza veniturilor spitalului, pe tipuri de servicii;
b) Analiza cheltuielilor spitalului (pe tipuri, sectii etc)
c) Alternative de contractare a serviciilor in sistemul asigurarilor sociale de sanatate;
d) Propuneri de imbunatatire a finantarii spitalului din surse publice si private.
6. Evaluarea spitalului din punct de vedere al calitatii
a) Calitatea serviciilor;
b) Calitatea datelor raportate;
c) Calitatea personalului;
d) Satisfactia pacientilor.
7. Strategia managementului in domeniul achizitiilor
a) Stabilirea necesarului de materiale (medicamente, materiale sanitare, alte materiale);
b) Modalitati de achizitie;
c) Evaluarea stocurilor;
d) Indicatori de eficienta ai utilizarii stocurilor.
8. Strategia managementului in activitatea de investitii
a) In echipamente;
b) Modernizarea de sectii;
c) Extinderi;
d) Reparatii capitale.
9. Fundamentarea bugetului de venituri si cheltuieli in vederea eficientizarii activitatii spitalului
a) Fundamentarea activitatilor;
b) Determinarea cheltuielilor pe sectii si tipuri de cheltuieli;
c) Indicatori de eficienta determinati pe baza veniturilor si cheltuielilor spitalului
Candidatii aleg una dintre temele de mai sus si dezvolta un proiect de
management care vizeaza spitalul (maxim 8-10 pagini, tehnoredactare pe calculator, cu font de 14.


Structura proiectului de management


A. Descrierea situatiei actuale a spitalului:
1. Caracteristici relevante ale populatiei deservite;
2. Structura unitatii;
3. Resurse umane;
4. Activitatea spitalului;
5. Situatia dotarii;
6. Situatia financiara.
B. Analiza de situatie:
1. Principalele probleme ale unitatii;
2. Analiza SWOT a spitalului: puncte forte, puncte slabe, oportunitati si amenintari;
   C. Identificarea problemelor critice;
   D. Selectionarea unei probleme prioritare cu motivarea alegerii facute;
   E. Dezvoltarea planului de management pentru problema prioritara identificata:
1. Scop;
2. Obiective;
3. Activitati:
a) definire;
b) incadrare in timp -grafic Gantt;
c) resurse necesaresageataumane, materiale, financiare;
d) responsabilitati;
4. Rezultate asteptate;
5. Monitorizare;
6. Evaluare.
• Grila de puncture a proiectului de management
Forma de prezentare a proiectului 1p:
sageata0,5 p pentru respectarea indicatiilor fonturi de 14 la un rand;
sageata0,5 p pentru respectarea numarului de pagini 8sageata10 pagini;
A. Descrierea situatiei actuale a spitalului: 2 p
B. Analiza SWOT a spitalului: puncte forte, puncte slabe, oportunitati si amenintari: 1,5 p
C. Identificarea problemelor critice: 0,5 p
D. Selectionarea unei probleme prioritare cu motivarea alegerii facute: 0,5 p
E. Dezvoltarea planului de management pentru problema prioritara identificata:
sageatascop 0,5 p
sageataobiective 0,5 p
sageataactivitati:
a) definire 0,5 p
b) incadrare in timp sageatagrafic Gantt 0,75 p
c) resurse necesare sageataumane, materiale, financiare 0,75 p
d) responsabilitati 0,5 p
  -rezultate asteptate 0,5 p
  -monitorizare 0,25 p
  -evaluare 0,25 p

Relatii se pot obtine de la Serviciul R.U.N.O.S., sau la telefon: 0262/342120, de luni pana vineri intre orele 08:00-14:00.

CONSILIUL DE ADMINISTRATIE
AL SPITALULUI DE RECUPERARE BORSA



Clear
Clear Clear
Casa de Asigurări de Sănătate MaramureşDirecţia de Sănătate Publică MaramureşMinisterul SănătăţiiGDPR

© 2007-2024 Spitalul de Recuperare Borşa | str. Floare de Colţ, nr. 1, Borşa, Maramureş | 0262 342120 | 0262 343169

Aceasta pagina a fost vizitata de 7.332 ori, iar acest website de 1.173.941 ori. Avem un vizitator on-line.

King Systems® King Systems | Web Design | Web Development | Web Hosting | Logo Design
Clear Clear